F******** G******
InculpatÎn baza art. 86 al. 1 din O.U.G nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 74 al. 1 lit. c şi art. 76 al. 1 lit. d C.p., condamnă inculpatul F******** G****** la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, cu reţinerea unei circumstanţe judiciare atenuante. Constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta şi infracţiunea pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 219/29.04.2009 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1332/30.09.2009 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, sunt concurente, conform art. 33 lit. a C.p. În baza art. 33 lit. a C.p. rap. la art. 34 al. 1 lit. b C.p. şi art. 36 al. 1 C.p., contopeşte pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită prin prezenta cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 219/29.04.2009 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, urmând ca în final inculpatul F******** G****** să execute ca pedeapsă rezultantă pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an închisoare. În baza art. 71 al. 1 C.p., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 36 al. 3 C.p., scade din durata pedepsei aplicate inculpatului prin prezenta perioada deja executată din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 219/29.04.2009 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, respectiv de la 18.02.2009 la 10.11.2009. Constată că prin sentinţa penală nr. 1551/2009 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti inculpatul a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 219/29.04.2009 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. Menţine beneficiul liberării condiţionate dispuse prin sentinţa penală nr. 1551/2009 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti cu privire la restul de 99 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta. În baza art. 191 al.1 C.p.p., obligă inculpatul F******** G****** la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 550 lei, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, dl av. Tălpan Bogdan, se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.11.2009.
amână pronunţarea la data de 23.11.2009
Încuviinţează inculpatului proba testimonială cu audierea numitului Neaţu George Daniel, ca şi martor în circumstanţiere. Prorogă punerea în discuţie la următorul termen de judecată a probei cu înscrisuri în circumstanţiere, propusă de către inculpat, prin apărător desemnat din oficiu.