M****** G*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. condamnă pe inculpatul M****** G***** , la pedeapsa de: - 1 (un) an închisoare. În baza art. 81-82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe perioada termenului de încercare de 3 ani. Potrivit art. 359 Cod proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare poate atrage revocarea suspendării condiţionate. În baza art. 191 alin. 1 Cod proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu, av.Ianculescu Ionela, în cuantum de 200 lei, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.11.2009.
Amână cauza la 16.11.2009 pentru a se cita martora încuviinţată.
Amână cauza la 02.11.2099 pentru a se cita martorul cu mandat de aducere şi pentru ca apărătorul inculpatului să depună probe în circumstanţiere.