S** A** A*** E********* S****
CreditorS** L*** D********** S****
DebitorRespinge cererea. Cu recuzrs în 10 zile de la comunicare. pronunţată în şedinţă publică azi 13.05.2009 la Tribunalul Comercial Argeş.
În baza art.107 C.pr.civilă, pentru lipsă de procedură cu creditoarea, amână judecata. Se reia procedura de citare cu creditoarea în baza art.86 alin.1 C.pr.civilă, prin agentul procedural al instanţei, cu copie hotărâre. Amână judecarea cauzei la 13.05.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 aprilie 2009 la Tribunalul Comercial Argeş.
În baza art.33 alin.3 din Legea 85/2006, admite cererea debitoarei şi obligă creditoarea să consemneze la o bancă, în termen de 15 zile, cauţiunea în sumă de 8.496 lei, reprezentând 10% din valoarea creanţei pretinse prin acţiune şi să depună dovezi în acest sens la dosar. Se formulează adresă în acest sens către creditoare. Se formulează adresă către Oficiul Registrului Comerţului pentru a comunica certificatul constatator al debitoarei, care să conţină istoricul acesteia. Se reia procedura de citare cu creditoarea în baza art.85 C.pr.civilă, cu copie de pe contestaţia şi actele anexate. Amână judecarea cauzei la 29.04.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 aprilie 2009 la Tribunalul Comercial Argeş.