G****** A****
InculpatCondamnă inculpatul G****** A**** în baza art 85 alin.1 OUG nr 195/2002 la pedeapsa de 1(un) an închisoare. Condamnă inculpatul G****** A**** în baza art 86 alin.1 OUG nr 195/2002 la pedeapsa de 1(un) an închisoare. În baza art 33 lit.b şi 34 lit.b Cod penal execută pedeapsa rezultantă de 1(un) an închisoare. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei , stabilind termen de încercare de 3(trei) ani. Obligă inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare către stat.
Amână pronunţarea asupra fondului cauzei la 24.11.2009, termen acordat în vederea deliberării.
Conform Hotărârilor nr. 12/01.09.2009 şi nr. 15/18.09.2009 ale Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Lugoj, privind iniţierea şi continuarea protestului, iar conform Hotărârii nr. 11/16.07.2009 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Lugoj, urmează a transfera prezentul dosar pe Completul 2 Arestaţi, condus de domnul judecător Chiorean Mihai Titus, se va asigura apărarea inculpatului şi se va cita martorul, în vederea audierii.
Cauza s-a amânat la 23.09.2009 pentru a se cita martorul lipsă azi .
Cauza s-a amânat la 29.094.2009 pentru a se cita inculpatul .