S********* Î************* P************* T********
ReclamantŞ***** C* C** I - V*** C***** Ţ********
PârâtG******** D* C**** Ţ********
PârâtC******** L**** A* C****** Ţ********
PârâtP******* I********* P********* C****** Ţ********
PârâtAdmite, în parte, acţiunea . Obligă pârâţii să plătească reclamanţilor, drepturile băneşti ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 şi 2 din Legea nr.128/1997, începând de la data îndeplinirii condiţiilor de acordare şi până la zi, conform perioadei de timp cât reclamanţii au calitatea de salariat, respectiv termenul de prescripţie de trei ani anterior formulării cererii, drepturi băneşti ce vor fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la plata efectivă a acestora. Respinge ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei – unitate şcolară să asigure plata tranşelor suplimentare. Obligă pârâţii să plătească reclamanţilor, prin reprezentantul lor, suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 12 AUGUST 2009
administrare probe
alte cauze - administrare probe