T***** S****
ReclamantD********* E****
PârâtO****** V*******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta T***** S****, domiciliată în oraşul Videle, cartier Coşoaia, judeţul Teleorman, în dosarul civil nr. 2014/335/2009 al Judecătoriei Videle. În temeiul dispoziţiilor art. 23, alin. 2, ind.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, dispune restituirea integrală a taxei judiciare de timbru în valoare de 892 lei, ce a fost achitată de reclamantă cu chitanţele seria TRPV nr. 14709/16.11.2009 şi nr. 22884/23.12.2009 eliberate de Primăria Videle. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.01.2010.
Admite acţiunea având ca obiect „succesiune”, privind pe reclamanta T***** S****, domiciliată în Videle, cartier Coşoaia, judeţ Teleorman, cu pârâtele D********* E****, domiciliată în Videle, cartier Coşoaia, judeţ Teleorman şi O****** V*******, domiciliată în Bucureşti, sector 5, Calea Rahovei, nr. 321, bl.28, sc.1, et.9, ap.39 Constată deschisă succesiunea defunctei Olteanu Ioana, decedată la data de 14.03.1998, cu ultimul domiciliu în oraşul Videle, judeţul Teleorman, de pe urma căreia au rămas ca moştenitori:reclamanta T***** S****, pârâta D********* E****, în calitate de fiice, fiecare cu o cotă succesorală de 1/3 din masa partajabilă şi pârâta O****** V*******, în calitate de legatar universal al fiului decedat al defunctei, numitul Olteanu Ilie, cu o cotă de 1/3 din masa de partaj. Constată că masa de partaj rămasă de pe urma defunctei Olteanu Ioana se compune din suprafaţa de 3,2135 ha teren extravilan, pe raza oraşului Videle, satul Coşoaia, judeţul Teleorman, din care suprafaţa de 3,1591 ha teren arabil extravilan şi suprafaţa de 0,0544 ha teren vii extravilan, înscrisă în titlul de proprietate nr. 09-01202/31.10.1994 eliberat de Comisia Judeţeană Teleorman pe numele defunctei. În temeiul art. 271 - 273 Cod procedură civilă: Ia act de învoiala părţilor privind partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctei Olteanu Ioana, decedată la data de 14.03.1998 cu ultimul domiciliu în oraşul Videle, judeţul Teleorman, învoială pe care o consfinţeşte conform tranzacţiei încheiate ce are următorul cuprins: „Tranzacţie. Încheiată astăzi, 09.12.2009 Subsemnaţii T***** S**** domiciliată în oraşul Videle, satul Coşoaia, în calitate de reclamantă în cauza ce formează obiectul dosarului civil nr. 2014/335/2009 al Judecătoriei Videle, D********* E****, domiciliată în Videle, cartier Coşoaia, judeţ Teleorman şi O****** V*******, domiciliată în Bucureşti, sector 5, Calea Rahovei, nr. 321, bl. 28, sc. 1, et. 9, ap. 39, în calitate de pârâte în aceeaşi cauză, am convenit să stingem în mod definitiv şi irevocabil litigiul dintre noi privind dezbaterea succesiunii defunctei Olteanu Ioana şi partajarea averii succesorale rămase la decesul acesteia, astfel: Eu, T***** S****, în calitate de reclamantă în cauza ce formează obiectul dosarului civil nr. 2014/335/2009 al Judecătoriei Videle, primesc în deplină proprietate şi paşnică posesie lotul nr. 1 compus din următoarele suprafeţe de teren: - suprafaţa de 0,4794 ha teren arabil extravilan, situată în T - 121, P - 127, cu vecinătăţile: la N - Minescu Ion, la E - DE, la S - Ilie D. Gheorghe şi la V - DE şi - suprafaţa de 0,6573 ha teren arabil extravilan, situată în T - 117, P - 30/1, cu vecinătăţile: la N - DE, la E - Tănase D-tru, la S - Valea Milcovului şi la V - Cucu Cristopol. Eu, D********* E****, în calitate de pârâtă în cauza ce formează obiectul dosarului civil nr. 2014/335/2009 al Judecătoriei Videle, primesc în deplină proprietate şi paşnică folosinţă lotul nr. 2 format din următoarele suprafeţe de teren: - suprafaţa de 0,0372 ha teren arabil extravilan, situată în T - 121, P - 182, cu vecinătăţile: la N - DE, la E - Ungureanu Anica, la S - Olteanu Ioana , la V - Petcu P. Ion; - suprafaţa de 0,9480 ha teren arabil extravilan din suprafaţa de 1,5128 ha, situată în T - 113, P - 1, cu vecinătăţile după împărţire: la N - DE petrolier, la E - Capală Ioana, la S - DE şi la V - O****** V*******; - suprafaţa de 0,0304 ha teren arabil extravilan, situată în T - 121, P -180, cu vecinătăţile: la N - Olteanu Ioana, la E - Ungureanu Anica, la S - DE şi la V - Petcu P. Ion; - suprafaţa de 0,0544 ha teren vii extravilan, situată în T - 121, P - 181, cu vecinătăţile: la N - Olteanu Ioana, la E - Ungureanu Anica, la S -Olteanu Ioana şi la V - Petcu P. Ion; Eu, O****** V*******, în calitate de pârâtă în cauza ce formează obiectul dosarului civil nr. 2014/335/2009 al Judecătoriei Videle, primesc în deplină proprietate şi paşnică folosinţă lotul nr. 3 format din următoarele suprafeţe de teren: - suprafaţa de 0,4420 ha teren arabil extravilan, situată în T - 122/3, P - 47, cu vecinătăţile: la N - Bălăreanu Gh., la E - DE, la S - Neacşu Maria, la V -DE şi - suprafaţa de 0,5648 ha teren arabil extravilan din suprafaţa de 1,5128 ha, situată în T - 113, P - 1, cu vecinătăţile: la N - DE petrolier, la E - D********* E****, la S - DE şi la V - Ciocan D-tra. Suprafeţele de teren ce fac obiectul prezentei tranzacţii se află situate pe teritoriul oraşului Videle, satul Coşoaia şi au fost reconstituite potrivit titlului de proprietate nr. 09-01202/31.10.1994. În felul acesta înţelegem să stingem orice litigiu dintre noi şi să solicităm instanţei de judecată să pronunţe o hotărâre de expedient care să consfinţească înţelegerea noastră în temeiul art. 272 -273 Cod procedură civilă. Urmează semnăturile”. Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 decembrie 2009, la sediul Judecătoriei Videle, judeţul Teleorman.