B***** G******
ReclamantP**** C* M**** D*****
PârâtConstată perimată acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.Pronunţată în şedinţa publică, azi, 04 mai 2011.
În temeiul disp. art.155/1 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24.02.2010.
Acordă termenul solicitat de apărătoarea reclamantului pentru a timbra cele două capete de cerere şi pune în vedere acesteia, să facă demersuri pentru a afla domiciliul actual al pârâtului, sub sancţiunea suspendării cauzei în baza art.155/1 Cod procedură civilă, iar în cazul în care acesta este plecat în străinătate să facă dovada citării lui prin publicitate, conform art.95 Cod procedură civilă.