S* T****** T**** S**
ReclamantG******* I**
PârâtS* T****** T**** S** , P*** A************ J******* S* A***** E***** S***
ReclamantRespinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. TYROLEX TRADE S.R.L., PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR S.C. ANTEUS EXPERT SPRL, împotriva pârâtului Gh. I. I. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2010.
Amână pronunţarea la data de 29.01.2010. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.01.2010.
Pune în vedere pârâtului să depună la dosar copia deciziei nr.116/R-C/22.10.2009 pronunţată de Tribunalul Comercial pentru a se verifica dacă există triplă identitate de obiect, cauză şi părţi, prorogând discutarea excepţiei autorităţii de lucru judecat la termenul următor. Se revine cu adresă către d-nul expert Coman Ion, în sensul celei existente la fila 44 din dosar. Amână judecarea cauzei la 22.01.2010, termen dat în cunoştinţă părţilor. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Decembrie 2009.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei şi de către pârâtul G I. Se revine cu adresă către d-nul expert Coman Ion, pentru a efectua lucrarea conform obiectivelor stabilite şi anume: să verifice contul reclamantei şi contul pârâtului; să precizeze dacă din contabilitatea societăţii rezultă înregistrate raporturi comerciale, dacă pârâtul este creditor al societăţii, şi să precizeze expertul dacă pârâtul figurează înscris cu vreo sumă de bani în contabilitatea societăţii. Amână judecarea cauzei la 04.12.2009, termen dat în cunoştinţă părţilor. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Octombrie 2009.
Amână judecarea cauzei la 23.10.2009, pentru când se reia procedura de citare cu pârâtul, cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art.225 Cod procedură civilă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Septembrie 2009.
În temeiul disp.art.167 Cod procedură civilă În temeiul disp.art.167 Cod procedură civilă încuviinţează în totalitate probele solicitate de reclamantă, prin apărător, respectiv: înscrisuri, interogatoriu pârâtului şi expertiză de specialitate. Pune în vedere reclamantei, prin apărător să formuleze interogatoriul pentru pârâtă şi să-l prezinte la următorul termen; să depună toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în prezenta cauză; precum şi dovada achitării onorariului provizoriu stabilit pentru expertul desemnat, sub sancţiunea prevăzută de art.170 alin.3 Cod procedură civilă. Se va emite adresă către expertul desemnat prin tragere la sorţi, numai după depunerea dovezii de achitare a onorariului stabilit de instanţă, pentru a efectua lucrarea conform obiectivului stabilite şi anume: să verifice contul reclamantei şi contul pârâtului; să precizeze dacă din contabilitatea societăţii rezultă înregistrate raporturi comerciale, dacă pârâtul este creditor al societăţii, şi să precizeze expertul dacă pârâtul figurează înscris cu vreo sumă de bani în contabilitatea societăţii. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a se face cunoscută numirea în cauză a d-nului expert Coman St Ion. Se reia procedura de citare cu pârâtul, cu copia înscrisurilor depuse la acest termen şi cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art.225 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 11.09.2009, termen dat în cunoştinţă reclamantei. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Iunie 2009
În temeiul disp.art.107 Cod procedură civilă acordă termen pentru lipsă de procedură cu pârâtul G I. Amână judecarea cauzei la 26.06.2009, termen dat în cunoştinţă reclamantei. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Mai 2009
Conceptează şi citează reclamanta prin SC P. Anteus Expert SPRL, cu sediul în Piteşti, str. Mihai Eminescu, nr.11A, et.1, ap.17, judeţul Argeş. Trece cauza la completul iniţial învestit aleatoriu C17. Amână judecarea cauzei la 29.05.2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2009.
Se citează părţile. Amână judecarea cauzei la 18.05.2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Aprilie 2009.