S**** A***** J****
RecurentB***** M***** E*****
RecurentP***** G**** P*** R*********** L**** P***** I*****
IntimatB***** S****** C*****
IntimatAdmite în parte cererea formulată de petentul PEPELEA GABOR prin reprezentant legal PEPELEA ILDIKO
Repartizat ciclic la C.06.
Amână pronunţarea la data de 14 februarie 2012.
- acordă un nou termen de judecată şi dispune revenirea cu adresă către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, cu solicitarea de a restitui dosarul de fond şi răspunsul solicitat Comisiei superioare medico-legale, - în adresa care se va emite, se va menţiona faptul că onorariul în cuantum de 660 lei pentru prestaţiile care urmează a fi efectuate, a fost achitat de către reclamanta Birtok Monica Eszter şi se vor ataşa adresei copii xerox după OP nr. 1/12.10.2011 şi chitanţa de depunere numerar emisă în data de 12.10.2011, - reluarea procedurii de citare cu pârâtul BNP Suceavă Corina. Amână judecarea cauzei pentru data de 08 februarie 2012.
- încuviinţează cererea formulată de reprezentantele părţilor şi dispune trimiterea dosarului de fond la Comisia superioară medico-legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti
repus pe rol, termen la 12.10.2011.
amână pronunţarea la data de 21.09.2011.
- revenirea cu adresă la Institutul de Medicină Legală Tg. Mureş, cu solicitarea de a efectua noua expertiză medico-legală, cu obiectivele care au fost comunicate la termenul anterior şi de a restitui dosarul de fond împreună cu raportul de expertiză, - acordă un nou termen de judecată în vederea comunicării raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei pentru data de 14 septembrie 2011.
- trimiterea dosarului la Institutul de Medicină Legală Tg. Mureş în vederea efectuării noii expertize medico-legale, în baza înscrisurilor medicale aflate la dosarul cauzei, cu obiectivele: să se stabilească dacă la data de 27 noiembrie 2007 defuncta Gaiceanu Edit avea sau nu discernământul faptelor sale şi să precizeze dacă tratamentul medicamentos care îi era administrat, ar fi putut sau nu să aibă consecinţe asupra capacităţii psihice a acesteia, respectiv dacă discernământul defunctei putea fi abolit total sau parţial, - emiterea unei adrese către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, cu solicitarea de a transfera avansul achitat de reclamanta S**** A***** J**** în contul Institutul de Medicină Legală Tg. Mureş, cu nr. de cont indicat de reprezentanta reclamantelor, - pune în vedere reclamantelor prin mandatar să depună diligenţe în sensul transferării sumei achitate, - acordă un nou termen de judecată în vederea comunicării raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei pentru data de 25 mai 2011.
- încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta reclamantelor, având în vedere motivele medicale invocate şi acordă un nou termen de judecată.
- încuviinţează cererea formulată de reprezentanta reclamantelor privind efectuarea unei noi expertize medico-legale, - trimiterea dosarului de fond la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti cu solicitarea ca specialiştii din cadrul acestei instituţii să efectueze expertiza, în baza înscrisurilor medicale aflate la dosarul cauzei, cu obiectivele: să se stabilească dacă la data de 27 noiembrie 2007 defuncta Gaiceanu Edit avea sau nu discernământul faptelor sale şi să precizeze dacă tratamentul medicamentos care îi era administrat, ar fi putut sau nu să aibă consecinţe asupra capacităţii psihice a acesteia, respectiv dacă discernământul defunctei putea fi abolit total sau parţial, - pune în vedere reclamantelor personal şi prin mandatar să facă dovada achitării contravalorii expertizei încuviinţate, - acordă un nou termen de judecată în vederea comunicării raportului de expertiză.
- încuviinţează cererea formulată de reprezentanta reclamantelor şi dispune trimiterea dosarului de fond împreună cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Institutul de Medicină Legală Tg. Mureş, la Comisia superioară medico-legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, - se va solicita Comisiei superioare medico-legale să comunice dacă avizează raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Institutul de Medicină Legală Tg. Mureş pe bază de acte (fila 96 dosar) sau să precizeze dacă se impune refacerea totală sau parţială a acestuia, cu formularea de propuneri şi concluzii proprii în acest sens, totodată cu menţiunea că la termenul următor se va pune în vedere reclamantelor să facă dovada plăţii tarifului corespunzător operaţiunii de avizare, - acordă un nou termen de judecată în vederea comunicării avizului Comisiei superioare medico-legale.
- pune în vedere reclamantelor personal să achite contravaloarea expertizei de 126 lei la casieria Institutului de Medicină Legală Tg. Mureş, sub sancţiunea suspendării judecăţii, în temeiul art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă, - trimiterea dosarului de fond la Institutul de Medicină Legală Tg. Mureş, cu solicitarea ca specialiştii din cadrul acestei instituţii să efectueze expertiza, în baza înscrisurilor medicale aflate la dosarul cauzei, cu aceleaşi obiective: să se stabilească dacă la data de 27 noiembrie 2007 defuncta Gaiceanu Edit avea sau nu discernământul faptelor sale şi să precizeze dacă tratamentul medicamentos care îi era administrat, ar fi putut sau nu să aibă consecinţe asupra capacităţii psihice a acesteia, respectiv dacă discernământul defunctei putea fi abolit total sau parţial, - se va menţiona faptul că s-a pus în vedere reclamantelor personal să achite raportul de expertiză în cuantum de 126 lei.
- uneşte cu fondul pronunţarea asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Biroul Notarului Public Suceavă Corina, - încuviinţează cererea în probaţiune formulată de reprezentanta reclamanţilor şi dispune efectuarea unei expertize de către specialiştii din cadrul Institutului de Medicină Legală Tg. Mureş, în baza înscrisurilor medicale aflate la dosarul cauzei, având ca obiective: să se stabilească dacă la data de 27 noiembrie 2007 defuncta Gaiceanu Edit avea sau nu discernământul faptelor sale şi să precizeze dacă tratamentul medicamentos care îi era administrat, ar fi putut sau nu să aibă consecinţe asupra capacităţii psihice a acesteia, respectiv dacă discernământul defunctei putea fi abolit total sau parţial, - stabileşte obligaţia în sarcina reclamantelor prin mandatar de a achita expertiza şi dispune trimiterea dosarului la Institutul de Medicină Legală Tg. Mureş, pentru a se efectua expertiza, cu menţiunea că reclamantele vor suporta costul acesteia.
admite cererea de amânare formulată de reprezentanta pârâtului Pepela Gabor şi acordă termen pentru a da posibilitatea acesteia să ia la cunoştinţă de precizarea de acţiune formulată de către reclamante; - citarea pârâtului BNP Suceavă Corina cu un exemplar al acestei precizări de acţiune.
amână judecarea cauzei la data de 05.05.2010
- încuviiţează cererea de amânare a judecării cauzei formulate de reprezentanta pârâtei - revenirea cu adresă către Spitalul Clinic de Oncologie Tg Mureş, cu acelaşi conţinut, fila 45 din dosarul cauzei, şi cu menţiunea că necomunicarea relaţiilor solicitate de instanţă se sancţionează potrivit art. 1081, din Codul de procedură civilă, cu amendă judiciară. Nota: după dezbateri a fost depusă la dosarul cauzei, prin registratura instanţei, o cerere de amânare a cauzei, precum şi relaţiile solicitate Spitalului Clinic de Oncologie Tg Mureş. Amână cauza pentru data de 17.03.2010 Pronunţată în şedinţa publică din 27.01.2010
- amânarea judecării cauzei şi citarea BNP Suceavă Corina, în calitate de pârât, cu un exemplar al acţiunii introductive şi al întâmpinării. - revenirea cu adresă către Spitalul Clinic Judeţean – Clinica de Oncologie Tg Mureş cu sediul în str.Bernady Gyorgi, nr 6, pentru a ne comunica copia certificată a înscrisurilor aflate la dosarul medical al defunctei Găiceanu Edit. Amână judecarea cauzei la data de 27.01.2010 Pronunţată în şedinţa nepublică de la 18 Noiembrie 2009
-reiterează dispoziţiile încheierii de şedinţă anterioare privind emiterea unei adrese către Spitalul Clinic Judetean Mureş, Clinica de Oncologie pentru a comunica copia certificată a înscrisurilor aflate în dosarul medical al defunctei Găiceanu Edit în perioada cât aceasta a fost internată în spital, respectiv septembrie-octombrie 2007. -menţine în sarcina pârâtului obligaţia procesuală privind depunerea la dosar a unui arbore genealogic din care să rezulte legătura de rudenie dintre reprezentanta legală al pârâtului şi cele două reclamante -prorogă pentru termenul următor punerea în discuţie şi pronunţarea cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor invocate de către pârât prin întâmpinare. Amână judecarea cauzei la data de 18 noiembrie.2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2009.
Acordă un nou termen pentru probe,
Acordarea unui nou termen de judecată pentru a da posibilitatea reclamantelor să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. Pune în vedere reprezentantei reclamantei să depună la dosar pentru termenul următor de judecată acte de stare civilă ale tuturor părtilor din proces şi copia certificatului de deces a numitei Găiceanu Edit.