P********* M*****
ReclamantB***** C******* O*****
PârâtS* G******** S**
ReclamantAnulează acţiunea ca informă. Cu apel.
Amână pronunţarea la 18 martie 2010.
Amână pronunţarea la 11 martie 2010
Încuviinţează cererea de amânare formulată de av.Diaconu, pentru reclamant. Acordă termen la 04 martie 2010, pentru ca pârâtul prin av.Geoancă Gabriel, să observe precizarea la acţiune şi actele depuse de reclamant la dosarul cauzei.
Acordă termen la 04.02.2010.
Dispune citarea pârâtului cu menţiunea chemării la interogatoriu. Se pune în vedere pârâtului prin av.Geoancă să depună la dosarul cauzei procesul verbal al adunării gnerale a creditorilor din iunie 2008 prin care s-au stabilit părţile sociale şi procesul verbal al adunării gnerale a creditorilor din februarie 2009. Se va proroga discuţia cu privire la proba testimonială solicitată de av.Diaconu, pentru reclamanti, după administrarea probei cu interogatoriu. Acordă termen la 21 ianuarie 2010.
Acordă termen la 10 decembrie 2009, pentru ca av.Diaconu pentru reclamantă să observe actele depuse la dosarul cauzei şi să-şi precizeze acţiunea.
Dispune efectuarea adresei către ORC Dolj. Disopune efectuarea adresei către pârâtul B***** C******* O*****. Acordă termen la 29.10.2009
Încuviinţează cererea de amânare formulată de av. Geoancă Gabriel. Dispune citarea pârâtului B***** C******* O***** cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Dispune efectuarea unei adrese către pârâtul Burada Cristian să depună actele de îmnfiinţare ale societăţii şi procesele verbale ale adunării generale prin care s-au fpăcut modificări la actul constitutiv începând cu iunie 2008. Acordă termen la 01 octombrie 2009.
Încuviinţează proba cu interogatoriu pârâtului, solicitată de av. diaconu pentru reclamanti. Prorogă discutarea probei cu martori solicitată de av. Diaconu pentru reclamantul Paraschiv Marian. Dispune citarea pârârtului B***** C******* O***** cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Acordă termen la 02 iulie 2009.
Acordă termen la 04 iunie 2009, pentru ca reclamanţii prin av. Diaconu să observe întâmpinarea depusă de pârâtă la dosarul cauzei.
Dispune citarea pârâtului cu copie de pe cererea de complinire depusă de reclamanţi. Acordă termen la 07 mai 2009, pentru ca av. Diaconu apărătorul reclamanţilor să observe întâmpinarea depusă de pârâtă la dosarul cauzei.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de pârâtul B***** C******* O*****. Acordă termen la 09 aprilie 2009, pentru ca părţile să observe actele depuse de reclamantă la dosarul cauzei.