C****** P* N******
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul CURELEA NICOLAE, fiul lui PETRE şi MARGARETA, născut la data de 14.02.1949, în localitatea Fântânelele, jud.Prahova, C.N.P.1490214293111, în prezent aflat în executarea pedepsei de un an şi 2 luni ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.144/2008 pronunţată de Judecătoria Mizil şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.11.2009.