F****** N* I***** A***
CondamnatRespinge propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul FRĂŢICĂ IULIAN ALIN, fiul lui Natural şi Elena, născut la data de 26.03.1984, în oraş Bucureşti, C.N.P. *********0041, în prezent aflat în executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 25/2007, pronunţată de Judecătoria Pogoanele, , ca neintemeiata. Fixează termen de reiterare dupa o lună de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.11.2009.