C****** D* E****
CondamnatRespinge propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Târgşor, privind pe condamnata CRISTEA ELENA, fiica lui Dumitru şi Germinia Adriana, născută la data de 28.05.1962, în oraş Bucureşti, C.N.P. *********0016, în prezent aflat în executarea pedepsei de 11 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 465/2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, ca neintemeiata. Fixează termen de reiterare dupa 2(două) luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.11.2009.