C****** C******
InculpatM***** M***** M*****
Parte vătămatăP******** I***
Parte vătămatăÎn baza art. 208 al. 1 C.P. raportat la art. 209 al. 1, lit. e, i C.P. cu aplicarea art. 41, al. 2, C.P., şi art. 37 lit. a C.P. condamnă pe inculpatul C****** C******, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 34 al. 1, lit. b Cod penal, contopeşte pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecăţii cu următoarele pedepse rezultante: - 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 1066 din 16.09.2005, a Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă prin Decizia penală nr. 437/A/2.11.2005 a Tribunalului Neamţ; - pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 339/22.03.2006, a Judecătoriei Piatra Neamţ definitivă prin neapelare la 17.04.2006; - pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1227 din 23.08.2006 a Judecătoriei Paşcani, jud. Iaşi, definitivă prin neapelare la 18.09.2006, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) ani închisoare. PEDEAPSA REZULTANTĂ DE EXECUTAT 6 (ŞASE) ANI ÎNCHISOARE. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1, lit. a, teza II şi lit. b Cod penal, în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 al. 2 Cod penal. În temeiul art. 14, 346 C.P.P. raportat la art. 998 Cod civil, ia act că părţile vătămate P******** I*** şi M***** M***** M***** nu se constituie părţi civile, deoarece prejudiciul a fost recuperat integral prin restituirea în natură a obiectelor sustrase. Ia act că partea vătămată CAPMARE TUDOR, cumpărător de bună-credinţă nu se constituie parte civilă cu suma de 250 lei. În temeiul art. 118 al. 1, lit. e dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 250 lei care a fost dobândită ca urmare a săvârşirii infracţiunii şi nu serveşte la despăgubirea părţii vătămate. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Bacău pentru av. Scânteie Alina a sumei de 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, pentru apărare în faza de urmărire penală. Constată că la rejudecarea cauzei inculpatul a fost asistat de apărător ales. În temeiul art. 191 al. 1 C.P.P. obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat în care se include şi onorariu apărător oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 septembrie 2010.
amână pronunţarea pentru 14.09.2010
Pentru lipsa părţilor acordă termen la data de 07.09.2010.
Amână cauza la data de 01.06.2010 în vederea ataşării copiilor sentinţelor penale
Acordă termen la data de 20.04.2010
TRIMITE CAUZA LA JUDECATORUL DELEGAT CU REPARTITIA ALEATORIE