S**** M****
PetentÎn temeiul art.450 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art.59 Cod penal admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul S.M., deţinut în Penitenciarul Iaşi în executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.2785/2008 a Judecătoria Iaşi. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.3027/2008/2009 emis de Judecătoria Iaşi, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art.61 din Codul penal. În baza dispoziţiilor art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al condamnatului va fi avansată către BCAJ Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, în conformitate cu art.189 Cod procedură penală (delegaţia nr.6952/2009). Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnat şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. , .