B********* S**** I****
InculpatIncheiere: Amână pronuntarea cauzei la data de 22.01.2010. sentinta penală nr. 132/22.01.2010 Hotărâre: Condamnă pe inculpatul Boşcăneanu Sergiu-Ionuţ la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, în referire la art. 76 lit. d Cod penal (faptă săvârşită la data de 07.05.2009). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului Boşcăneanu Sergiu-Ionuţ pedeapsa accesorie constând în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul Boşcăneanu Sergiu-Ionuţ la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului Boşcăneanu Sergiu-Ionuţ asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 alin. 1 Cod penal, cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Termen de judecată: 20.01.2010 SALA 6 CAUZA AMÂNĂRII: - pentru pregătirea apărării inculpatului si pentru a se obtine fisa de cazier judiciar a inculpatului