Dosar 2061/40/2009 din 06.05.2009

reexaminare taxe de timbru


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2061/40/2009
Data dosar:
06.05.2009
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
reexaminare taxe de timbru
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.05.2009 la ora 8:30

    Complet: CR2
  • Încheiere

    Asupra cererii de reexaminare de faţă;â; Prin cererea înregistrată la data de 5.05.2009 recurenta S.C. „Mars Colection” S.R.L a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferentă rercursului ce face obiectul dosarului nr. 748/40/2009. Arată recurenta că taxa de timbru aferentă în cuantum de 4 lei a fost achitată şi depusă la dosar. În motivarea cereri de reexaminare se arată că recursul vizează anularea ca netimbrată a contestaţiei la executare ce a făcu obiectul dosarului nr. 8891/193/2008 a Judecătoriei Botoşani. În drept recurenta îşi întemeiază cererea pe disp. art. 11 alin. 2 din Legea nr. 146/1997. Analizând cererea în raport de dispoziţiile legale, se constată că prin sentinţa civilă nr. 3457/03.11.2008 a Judecătoriei Botoşani s –a anulat ca insuficient timbrată contestaţia la executare formulată de societatea contestatoarea S.C. „Mars Colection”SRL. Împotriva acestei sentinţe s –a declarat recurs, petiţia fiind timbrată cu taxă timbru de 4 lei. Prin încheierea de şedinţă din data de 27 .04.2009, instanţa de recurs a pus în vedere recurentei să suplimenteze taxa de timbru cu 97 lei, corespunzător recursului formulat împotriva sentinţei prin care s –a soluţionat o contestaţiei la executare. Însă în cauză sunt aplicabile disp. art.11 alin. 2 pct. 4 din Legea nr. 146/1997 potrivit cărora se timbrează cu 4 lei cererile pentru exercitarea recursului împotriva hotărârii de anulare a cererii ca netimbrată. Împotriva modalităţii prin care s –a stabilit taxa de timbru, recurenta a formulat cerere de reexaminare, în condiţiile art. 18 alin. 2 din Legea nr. 146/1997. Faţă de cele expuse se constată că cerere este întemeiată şi în consecinţă se va admite cererea de reexaminare şi se va înlătura obligaţia recurentei de a achita diferenţa de taxă de timbru stabilită de instanţa de recurs în cursul judecăţii. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea de reexaminare formulată de recurenta S.C. „Mars Collection” SRL cu sediul procesual ales în municipiul Constanţa, strada Grozeşti, nr. 84, judeţul Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 5457/03.11.2008, pronunţată în dosarul nr. 8891/193/2008 al Judecătoriei Bootşani, în contradictoriu cu intimaţii : Amarinei Florica – Daniela şi Biroul Executorului Judecătoresc „Manoilă Vasile”. Înlătură obligaţia recurentei de a achita taxa de timbru de 97,00 lei. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 mai 2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD