D*** - R*********** A* A** C***
CreditorS* D****** I***** E***** S**
DebitorO**
Parte civilăS* G** I****
LichidatorJ********** C**********
Parte civilăconexat la dosar nr.64/1285/2009
PENTRU TRIMITEREA DOSARULUI LA COMPLETUL INVESTIT CU SOLUŢIONAREA DOSARULUI NR. 64/1285/2009 CARE ARE TERMEN DE JUDECATĂ ÎN DATA DE 15.092009, ÎN VEDEREA DISCUTĂRII EXCEPŢIEI DE CONEXITATE.
Admite cererea formulată de creditoarea DGFP CLUJ pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S* D****** I***** E***** S**, J12/166/1992. Dispune deschiderea procedurii insolvenţei in forma generala împotriva debitoarei. Numeşte administrator judiciar pe S* G** I**** care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prev. de art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Dispune desemnarea administratorului special. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr. 85/2006. Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligaţie fiind în sarcina administratorului judiciar. Dispune indisponibilizarea părţilor sociale ale debitoarei în registrul special de evidenţă. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului toate informaţiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum şi lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancţiunea prevăzută de art. 48 alin.2 din Legea nr. 85/2006, obligaţia de notificare revenind administratorului judiciar. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a efectua notificările prev. de art. 61 din Legea nr. 85/2006. Fixează termen limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă la data de 8.04.2009 Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 6.05.2009 Fixează termenul pentru depunerea contestatiilor la 13.05.2009 Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin.1 din Legea nr. 85/2006. Fixează termen în vederea examinării stadiului procedurii, soluţionării eventualelor contestaţii împotriva tabelului preliminar şi depunerii raportului de activitate prevăzut de art. 54, la data de 27.05.2009 ora 11 sala 249.