Dosar 2079/314/2009 din 25.03.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2079/314/2009
Data dosar:
25.03.2009
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.05.2009 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Soluţionare

    În baza art.87 al.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art.74 al.1 lit.a şi lit.c C.pen. şi art.76 al.1 lit.d C.pen. condamnă pe inculpatul F****** N*******, fiul lui Vasile-Viorel şi Maria, născut la data de 23.11.1970, în municipiul Suceava, judeţul Suceava, cu domiciliul în comuna Şcheia, judeţul Suceava, căsătorit, studii medii, necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge. În baza art.81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni calculat conform art.82 C.p. În baza art.359 al.1 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.p. referitoare la revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.1 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. Face aplicarea art.71 alin.5 C.p. În baza art.191 C.p.p. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 375 lei, din care 75 lei în fondul Ministerului Public cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală şi 300 lei în fondul Ministerului Justiţiei cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de judecată din care suma de 200 lei, onorariu avocat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.05.2009.

  • Sedinta din data de 29.04.2009 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amânat

    Având în vedere disp. art. 171 alin. 3 cod proc. penală, D I S P U N E : Se va efectua adresă către Baroul de Avocaţi Suceava pentru a fi desemnat un apărător din oficiu pentru inculpat. Acordă termen de judecată la data de 20.05.2009 pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Se va cita martora din lucrări Popescu Maria- Mihaela. Pune în vedere martorului din lucrări Popescu Gheorghe să se prezinte la termenul viitor în vederea audierii. Dată în şedinţa publică de la 29.04.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD