Dosar 20842/281/2009 din 30.11.2009

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 20842/281/2009
Data dosar:
30.11.2009
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.12.2009 la ora 8:30

    Complet: PEN3
  • Soluţionare

    Admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul NISTOR FLORINEL, fiul lui Natural şi Iliana, născut la data de 23.07.1968, în Vadu Moldovei, judeţul Suceava, CNP – *********0807, în prezent aflat în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penala nr. 1165/2007 pronunţată de Judecătoria Moreni şi, în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare.

Flux dosar


Actualizare GRPD