D******* G******* A F********* P****** B****
CreditorS* D****** E*** S**
DebitorR******** I****
LichidatorÎn temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului S* D****** E*** S** , şi radierea acestuia din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, Încuviinţează în parte onorariul lichidatorului R******** I****, cu sediul în Oradea, str. Gen. Gh. Magheru, nr.20, ap.9, jud Bihor, cod de identificare fiscală RO 21361687, număr de ordine în tabloul administratorilor judiciari 2129, respectiv pentru suma de 4000 lei care va fi achitat din fondul prevăzut de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
în vederea continuării demersurilor în cadrul procedurii
Faţă de măsurile adoptate prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din data de 31 august 2009,
DISPUNE DESCHIDEREA PROCEDURII GENERALE DESEMNEAZĂ ADM.JUDICIAR R******** I****