A***** I*****
Apelant ReclamantP**** P********* S***
Intimat PârâtM********* G***** - P*** P*****
Intimat PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de reclamantul A***** I***** în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galaţi prin Primar, invocată din oficiu. Respinge acţiunea formulată de reclamantul A***** I***** în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galaţi prin Primar ca fiind inadmisibilă. Respinge acţiunea formulată de reclamantul A***** I***** în contradictoriu cu pârâta SC PLASE PESCĂREŞTI SA ca nefondată. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea
Amână pronunţarea
Pentru introducerea în cauză a Municipiului Galaţi şi citarea acestuia.
La cerere pentru studiul raporltului de expertiză.
administrarea probelor propuse
T: 31.03.2011, s5, t1 pentru revenire cu adresa catre expert.
T : 10.02.2011, sala 5 având în vedere lipsa raporltului de expertiză.
Pt efectuare expertiză
SOLUŢIA Termen 04.11.2010, sala 5 la cererea apărătorului reclamantului.
Termen 9.09.2010, sala 5 ptr. ca reclamantul să facă dovada identităţii locaţiei imobilului şi a calităţii active.
Pentru studiu întâmpinare
Pentru achitarea taxei de timbru, pentru lipsa de aparare, amana cauza, acorda termen la 15.04.2010 S5T1.