B**** A****
CondamnatÎn baza art. 460 C. pr. pen. raportat la art. 26 din Legea nr. 275/2006 admite contestaţia formulata împotriva încheierii nr.177/07.07.2009 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor din Penitenciarul Mărgineni. Dispune schimbarea regimului de executare a pedepsei menţinut prin raportul nr.2362/04.06.2009 al comisiei de individualizare a regimului de executare din cadrul Penitenciarului Mărgineni, din maximă siguranţă în închis. Definitivă.
Acordă termen de judecată la data de 12.11.2009 pentru când se va cita petentul – condamnat la Penitenciarul Mărgineni. Revine cu adresă către Penitenciarul Mărgineni pentru relaţii în sensul de a comunica dacă petentul a formulat cereri pentru participare la activităţi socio – educative şi cum au fost soluţionate, precum şi dacă în final a participat la astfel de activităţi,.
Acordă termen la data de 29.10.2009 pentru când se va cita petentul – condamnat la Penitenciarul Mărgineni. Revine cu adresă către Penitenciarul Mărgineni pentru completarea relaţiilor în sensul de a comunica dacă petentul a formulat cereri pentru participare la activităţi socio – educative şi cum au fost soluţionate, precum şi dacă în final a participat la astfel de activităţi.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti din data de 31.08.2009, amână judecarea cauzei pentru termenul din data de 1.10.2009.
D I S P U N E Acordă termen de judecată la data de 03.09.2009. Citează petentul condamant la P. Mărgineni. Emite adresă către P. Mărgineni pentru a ne comunica o caracterizare privind pe condamnat, pe parcursul executării pedepsei, sancţiunile disciplinare aplicate, cât şi cele ridicate până în prezent, dacă acesta a solicitat să participe la activităţi socio- educative şi, în caz afirmativ să ne precizeze de ce nu a fost înscris la aceste activităţi. Dată şi citită în şedinţă publică, astăzi 06.08.2009.