R**** M****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtRespinge contestaţia. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică azi, 18 octombrie 2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Amână pronunţarea la data de 18.10.2010. Pronunţată în şedinţa publică azi, 14.10.2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul intimatei prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 14.10.2010 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2010 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea formulată de expertul desemnat în cauză, d-nul Ciubuc Nicolae, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea întocmirii şi depunerii raportului de expertiză. Revine cu adresă către expert, cu menţiunea de a efectua şi de a depune la dosar a lucrarea cu respectarea art. 208-209 Cpc., cu avertisment de amendă. Amână judecarea cauzei la 09.09.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Mai 2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Emite adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Argeş pt. a comunica numirea expertului, precum şi achitarea onorariului provizoriu faţă de acesta. Emite adresă către expertul desemnat, cu menţiunea de a efectua şi de a depune la dosar a lucrarea cu respectarea art. 208-209 Cpc. Amână judecarea cauzei la 13.05.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Martie 2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează pentru contestatoare proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză contabilă de specialitate. Stabileşte obiectivele pe care expertul trebuie să le aibă în vedere la întocmirea raportului, şi anume: - să verifice decizia care se contestă în raport de actele care se află la dosarul de pensie. - să indice dacă stagiul de cotizare a fost corect determinat - să indice dacă prin decizia contestată au fost acordate contestatoarei indexările legale. Încuviinţează pentru intimată proba cu înscrisuri, ca fiind utilă soluţionării cauzei. Se desemnează expert contabil Ciubuc Nicolae, căruia i se va emite adresă în sensul efectuării şi depunerii la dosar a lucrării, după depunerea dovezii de achitare a onorariului pentru expert. Fixează onorariul provizoriu pentru expert la suma de 400 lei, în sarcina contestatoarei, plătibil în 5 zile sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la 18.03.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Ianuarie 2010, la tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţeză cererea formulată de apărătoarea contestatoarei prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurile depuse la acest termen de judecată Amână judecarea cauzei la 21.01.2010. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Noiembrie 2009, la Tribunalul
Amână judecarea cauzei la 12.11.2009. Citează reclamanta. Pârâta are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2009, a Tribunalului Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.