B***** I*****
ReclamantC***** R****** P*** P*****
PârâtSent. civ. nr. 1401/23.05.2011. Constată perimată acţiunea.
Suspendat în baza disp. art. 155 indice 1 C. pr. civ.
Se amână judecarea cauzei la data de 22.04.2010, pentru când pune în vedere reclamantei să depună anexa privind moştenitorii defunctului Moroz Vasile.
Se amână judecarea cauzei la data de 11.03.2010, pentru când va fi citată reclamanta B***** I***** cu menţiunea să facă dovada cu privire la împrejurarea că este singura moştenitoare a defunctului Moroz Vasile, aceasta urmând să aibă termen în cunoştinţă pentru celelalte termene de judecată. Se va repeta procedura de citare a pârâtei Comuna Repedea prin Primar în reprezentarea Statului Român.
amânat la data de 11.02.2010 reclamanta va depune extrasul de c-f- al imobilului din litigiu.
Se amână cauza la data de 21.01.2010 pentru a fi citată reclamanta cu menţiunea să facă precizări la obiectul cererii,respectiv dacă solicită să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin reconstituirea acestuia în baza legilor fondului funciar sau prin moştenire legală şi să indice valoarea terenului obiect al cererii de chemare în judecată în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru.
amânat la 19.11.2009