T**** L*****
InculpatSentinţa penală nr 293/8.12.2009. Condamnă pe inculpatul T**** L*****, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice de către conducătorul unui autovehicul prev şi ped de art 87 al 5 din OUG 195/2002 rep cu aplicarea art 74 şi 76 lit *d* C.pen, la 1 (un) an închisoare. În baza art 81 şi 82 C.pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 83 C.pen. În baza art 191 C.pr.pen, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocaţial din oficiu pentru avocat Iusco Viorica. Şi care se va suporta din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
cauza se amana la data de 8.12.2009 pentru a se cita inculpatul prin afisare la usa Consiliului local Borşa
Amână cauza la data de 24.11.2009, cand se va cita inculpatul cu mandat de aducere, iar in caz de neexecutare a mandatului va fi amendat comandantul Politiei Borsa
fata de lipsa inculpatului ,se amana cauza la data de 27.10.2009
Amâna cauza la data de 29.09.2009.