A********* N******
PetentHOTĂRĂŞTE: În temeiul dispoziţiilor art. 450 alin.1 coroborate cu disp. art. 59 Cod penal admite cererea persoanei private de libertate şi propunerea făcută de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative libertate din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Iaşi privind pe condamnatul a.n. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 729/2006/2007 emis de Tribunalul Iaşi, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 din Codul penal. În baza dispoziţiilor art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, şi includ suma de 100 lei reprezentând onorariului apărătorului din oficiu Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru reprezentantul Ministerului Public şi de la comunicare pentru petent.