M**** C*****
InculpatC***** M**** G***
InculpatS* "***** O***** D*********** S**
Parte civilăCondamnă pe inculpatul M.C. la pedeapsa de 1 (unu) an şi 7 (şapte) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. şi pedepsite de art. 208 alin. 1 -209 alin. 1 lit. e, Cod penal cu aplicarea art. 40 alin. 1 Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal, art. 80 alin. 2 Cod penal. În temeiul disp. art. 83 Cod penal revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 415/12.02.2008 a Judecătoriei Iaşi şi dispune executarea acestei pedepse alăturate de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre: total pedeapsă de executat pentru inculpat: 2 (doi) ani închisoare. Aplică pedeapsa accesorie, interzicând inculpatului pe perioada şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. În temeiul disp. art. 350 raportat la art. 3002 şi 160b Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpat prin încheierea de la 30.07.2009 (mandat de arestare preventivă nr. 77/U/30.07.2009). În temeiul disp. art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive luate în cauză, respectiv de la 30.07.2009 până la zi. II. În temeiul disp. art. 221 Cod penal, condamnă pe inculpatul C.M.G. la plata a sumei de 600 lei amendă penală, cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. 3 Cod penal. În temeiul art. 631 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra posibilităţii înlocuirii amenzii penale cu închisoarea în cazul în care se va sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii. În temeiul disp. art. 346, art. 15 Cod procedură penală şi art. 998-999 Cod civil obligă inculpatul M.C. la plata către partea civilă SC Mater Otica Distribution SRL, a sumei de 3000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea bunului sustras. În temeiul disp. art. 118 lit. e Cod penal confiscă de la inculpatul C.M.G. suma de 630 lei, reprezentând suma de bani obţinută din valorificarea bunului sustras. În temeiul disp. art.189 şi 191 alin. 1Cod procedură penală, obligă pe inculpatul M.C. la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu din cursul urmăririi penale (delegaţia nr. 6155/2009) se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Public. În temeiul disp. art.189 şi 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul C.M.G. la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru reprezentantul Ministerului Public, partea civilă şi inculpatul C.M.G. , şi de la comunicare pentru inculpatul M-C. .
Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul M.C. şi menţine starea de arest a acestuia. Respinge ca nefondată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Acordă termen de judecată la 09.12.2009 pentru continuarea cercetării judecătoreşti. Fixează termen la 25.11.2009 pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive.
amână cauza şi acorda termen la data de 11.11.2009
Menţine starea de arest. Acordă termen la 28.10.2009.
In temeiul art. 3001 raportat la art. 160 din C.p.p. constată legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul M.C. si menţine starea de arest a acestuia.