S***** G*******
PetentM******* V*****
Intimat persoană interesatăIa act de retragerea plângerii formulate de către petentul S.G., împotriva soluţiei din Rezoluţia nr. 2566/P/08 din 12.01.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, prin care s-a confirmat neînceperea urmăririi penale faţă de numitul M.V. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 193 al.1 şi art. 205 C.pen, menţinută prin Rezoluţia nr. 205/II/2 din 16.03.2009 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui. În baza art. 192 al.2 C.pr.pen. obligă petentul la plata către stat a sumei de 25 lei-cheltuieli judiciare avansate. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.06.2009.
acordă termen la data de 30 iunie 2009 pt. a se reveni cu adrese către Poliţia Codăeşti şi Poliţia Rurală Vaslui pentru a comunica copia sau numărul şi seria procesului verbal de contravenţie prin care persoana interesată a fost sancţionată contravenţional
acordă termen la data de 16 iunie 2009 pt. emiterea adresei către Poliţia Codăeşti în sensul celor solicitate de petent la termenul anterior
acordă termen la data de 26 mai 2009 pt. citarea persoanei interesate; - prorogă pronunţarea asupra cererii formulate de petent