Dosar 2117/257/2008 din 15.01.2009

contestaţie la executare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2117/257/2008
Data dosar:
15.01.2009
Instanta:
Tribunalul Sibiu
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie la executare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.10.2009 la ora 08:00

    Complet: R.01
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de recurent şi lămureşte dispozitivul d.c. nr.247/2009 a Tribunalului Sibiu în sensul că obligaţia de efectuarea reparaţiilor la imobilul retrocedat ori de plată a c-val. acestora , revin e pârâtului Municipiul Mediaş prin Primar.

  • Sedinta din data de 09.04.2009 la ora 08:00

    Complet: R.01
  • Admis recurs

    Admis recursul declarat de pârâtă, modifică în parte hotărârea în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Mediaş prin Primar şi înlătură obligarea pârâtei SC Gospodăria Comunală SA de la efectuarea lucrărilor de reparaţii ori de la plata contravalorii acestora . Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Municipiul Mediaş prin Primar. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Respinge recursulul reclaman tului împotriva aceleaaşi sentinţe.

  • Sedinta din data de 02.04.2009 la ora 08:00

    Complet: R1 Recurs Civil
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la 9 aprilie 2009.

  • Sedinta din data de 05.03.2009 la ora 08:00

    Complet: R1 Recurs Civil
  • Amânat

    Acordă termen de judecată la 2 aprilie 2009 pentru comunicarea motive de recurs şi studiul întâmpinării.

Flux dosar


Actualizare GRPD