M**** C* M****
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului de Femei Târgşor, privind pe condamnata MARIA MARIA, fiica lui CONSTANTIN şi CONTESA, născută la data de 19.06.1976, în oraşul Mizil, jud. Prahova, C.N.P. *********2502, în prezent aflată în executarea pedepsei de patru ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1621/2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.12.2009.