N**** S****
CondamnatÎn baza art.134 Cod penal rap.la art.86 Cod penal admite cererea de reabilitare formulată de petentul N**** S**** (cu date). Constată intervenită reabilitarea de drept a petentului cu privire la condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere (art.78 alin.1 din OUG 195/2002) aplicată prin sentinţa penală nr.156/03.03.2005 a Judecătoriei Feteşti, definitivă prin neapelare la 22 martie 2005. În baza art.192 al.3 c.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petent şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţa publică din 25 februarie 2010
pentru comunicarea dosarului 978/229/2008 înaintat la C.A.B. în căile de atac
În temeiul art. 500 Cod procedură penală suspendă cauza până la soluţionarea dosarului nr. 798/229/2008 aflat în recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
pt. lipsa de procedură cu petentul, urmează a amâna judecarea cauzei pentru când acesta va fi citat la noua adresă, comunicat de Sv. de evidenţă a populaţiei Ţăndărei.
Având în vedere protestul magistraţilor la care s-a alăturat şi Judecătoria Feteşti, în urma deciziei Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul acestei instanţe din data de 31 august 2009, cât şi a personalului auxialiar, acordă un nou termen de judecată.
În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu petentul.