P********** R***
ReclamantA************ P******* T** M****
PârâtRespinge excepţia autorităţii lucrului judecat. Respinge cererea formulată de reclamantul P********** R***, cu domiciliul în Tg. Mureş str. Aleea Carpaţi nr. 39 ap. 67 jud. Mureş, în contradictoriu cu pârâta A************ P******* T** M****, cu sediul în Tg. Mureş, str. Cuza Vodă nr. 89 jud. Mureş, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 20.05.2009.
Amână pronunţarea pentru data de 20 mai 2009.
amânarea cauzei pentru a se depune la dosar sentinţa civilă nr. 996/2006 a Tribunalului Mureş, ce constituie titlul executoriu în baza căruia se solicită aplicarea amenzii prevăzute de art. 1082 alin. 2 Cod procedură civilă şi dovada datei la care aceasta a rămas irevocabilă; - citarea reclamantului cu menţiunea să depună la dosar sentinţa civilă nr. 996/2006 a Tribunalului Mureş şi dovada datei la care această sentinţă a rămas irevocabilă; - acordă termen în cunoştinţă pârâtei.
Admite excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată invocată din oficiu şi dispune înaintarea dosarului spre soluţionare preşedintelui instanţei. Stabileşte termen de judecată pentru data de 02 aprilie 2009, la completul CCP, cu citarea părţilor.