S******** C******
ReclamantC**** I*****
PârâtAdmite acţiunea civilă având ca obiect „hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare” formulată de reclamanta S******** C******, domiciliată în comuna Mereni, sat Merenii de Jos, judeţul Teleorman, împotriva pârâtei C**** I*****, domiciliată în comuna Mereni, sat Merenii de Sus, judeţul Teleorman. În temeiul art. 111 Cod procedură civilă, art. 948,969,1294 şi 1295 Cod civil: Constată că între pârâta C**** I*****, în calitate de vânzătoare şi reclamanta S******** C******, în calitate de cumpărătoare, a intervenit o convenţie validă de vânzare - cumpărare privind suprafaţa totală de 1,4027 ha teren arabil extravilan, situată pe raza comunei Mereni, judeţul Teleorman, structurată astfel: 0,7000 ha teren arabil extravilan, în tarlaua 9/2, parcela 67, cu vecinătăţile: la Nord – Rizea Gheorghe, la Est – Drum, la Sud – Ilina P. Dobre şi la Vest - Limită şi 0,7027 ha teren arabil extravilan, în tarlaua 1, parcela 53, cu vecinătăţile: la Nord – Ilina P. Dobre, la Est – Drum, la Sud – Rizea P. Gheorghe şi la Vest - Drum, teren înscris în titlul de proprietate nr. 46 00339/12.05.1995 eliberat de Comisia Judeţeană Teleorman pe numele titularului defunct Călin P. Hristache şi atribuit pârâtului conform certificatului de moştenitor nr. 102/15.02.2006 şi certificatului suplimentar de moştenitor nr. 390/21.10.2009 la certificatul de moştenitor nr. 102/15.02.2006, ambele eliberate de B.N.P. „Mirela Efrim” cu sediul în Videle, judeţul Teleorman, convenţie materializată în înscrisul sub semnătură privată, intitulat „ANTECONTRACT DE VÂNZARE - CUMPĂRARE” încheiat la data de 23.10.2009, pentru un preţ al vânzării de 2.000 lei. În temeiul art. 1073, 1077 Cod civil, art. 46 alin .1 din Legea nr. 18/1991: Constată transmiterea dreptului de proprietate din patrimoniul pârâtei –vânzătoare C**** I*****, în patrimoniul reclamantei – cumpărătoare S******** C******. În temeiul art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005 : Dispune ca prezenta hotărâre judecătorească să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare. Ia act că reclamanta nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată. Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.01.2010, la sediul Judecătoriei Videle, judeţul Teleorman.