Dosar 2148/86/2009 din 26.03.2009

procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2148/86/2009
Data dosar:
26.03.2009
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.12.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Legea 64/1995 privind procedura reorganizării şi falimentului

    Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să recupereze creanţele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii. Faţă de dispoziţiile art. 255 alin. 1 din Legea nr. 7/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2008 privind Codul civil, respectiv modificările aduse art. 35 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin art. 215 din aceeaşi lege, văzând şi Hotărârea nr. 61/28 septembrie 2011 a Colegiului de conducere a Tribunalul Suceava, va dispune transferul cauzei la Secţia civilă a Tribunalului Suceava.

  • Sedinta din data de 30.09.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Admite cererea de antrenare a răspunderii materiale a pârâtului NUŢESCU MIHAI, domiciliat în localitatea Doroteia nr. 253, Comuna Frasin, jud. Suceava. Obligă pe fostul administrator al debitorului SC MAC-MAC COMPANY SRL, cu sediul în sat Doroteia nr. 253, Oraş Frasin, jud. Suceava, cod de identificare fiscală 17070752, număr de ordine în registrul comerţului J33/1324/2004 – NUŢESCU MIHAI să suporte din averea proprie pasivul acesteia până la concurenţa sumei de 1.470.397,94 lei. Sumele astfel recuperate vor intra în averea debitorului şi vor acoperi pasivul stabilit în tabelul definitiv consolidat. Executarea silită împotriva foştilor administratori se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanţe, pus la dispoziţia sa de lichidator. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 9 decembrie 2011, ora 900. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 septembrie 2011.

  • Sedinta din data de 31.05.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să recupereze creanţele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii, urmând a proroga discuţiile asupra cererii de antrenare a răspunderii materiale pentru termenul de judecată viitor.

  • Sedinta din data de 15.03.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să recupereze creanţele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii, urmând a proroga discuţiile asupra cererii de antrenare a răspunderii materiale pentru termenul de judecată viitor.

  • Sedinta din data de 18.01.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • respinge cererea

    Respinge, ca nefondată, cererea privind anularea transferului patrimonial având drept obiect teren în suprafaţă de 14.300 mp, situat în Comuna Comăneşti, Jud. Suceava, cantină, dormitor, şopron fructe, şopron îngrăşăminte, grajd animale, atelier, pod basculă, situate în Comuna Comăneşti, Jud. Suceava, formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâţii SC MAC-MAC COMPANY SRL, cu sediul în sat Doroteia nr. 253, Oraş Frasin, jud. Suceava, cod de identificare fiscală 17070752, număr de ordine în registrul comerţului J33/1324/2004, NUŢESCU MIHAI, domiciliat în localitatea Doroteia nr. 253, Oraş Frasin, Jud. Suceava şi GĂITAN ANA ROXANA, domiciliată în Bucureşti, str. Drumul Taberei nr. 82, bl. C 16, sc. B, etaj 5, ap. 76, sector 6. Respinge, ca nefondată, cererea privind anularea transferului patrimonial având drept obiect autoutilitara N3 MAN (factura 000158/16.09.2009), autobuz M3 MERCEDES-BENZ (factura 000159/16.09.2009), remorca 03 FRUEHAUF (factura 000160/16.09.2009), semiremorca 03 KRONE (factura 000161/16.09.2009, semiremorca MPS 3 MEUSBURGER (factura 000164/21.09.2001), formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâţii SC MAC-MAC COMPANY SRL, cu sediul în sat Doroteia nr. 253, Oraş Frasin, jud. Suceava, cod de identificare fiscală 17070752, număr de ordine în registrul comerţului J33/1324/2004, NUŢESCU MIHAI, domiciliat în localitatea Doroteia nr. 253, Oraş Frasin, Jud. Suceava şi NUŢESCU LIVIU VIOREL, domiciliat în localitatea Doroteia, Oraş Frasin, Jud. Suceava. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 15 martie 2011, ora 900, dată pentru care va fi repetată procedura de citare a părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 ianuarie 2011.

  • Sedinta din data de 02.11.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Faţă de înscrisurile depuse la dosar, pentru a-i da posibilitatea lichidatorului judiciar să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării, va fixa un nou termen de continuare a procedurii Considerând întemeiată cererea pârâţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă, le va acorda termenul solicitat, urmând a proroga discuţiile asupra cererii privind anularea transferurilor patrimoniale pentru termenul de judecată viitor.

  • Sedinta din data de 28.09.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Faţă de înscrisurile depuse la dosar, va dispune introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului Nuţescu Liviu Viorel, domiciliat în localitatea Doroteia, Oraş Frasin, jud. Suceava. Considerând întemeiată cererea apărătorului pârâtului, în temeiul dispoziţiilor art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă, îi va acorda termenul solicitat, urmând a proroga discuţiile asupra cererii privind anularea transferurilor patrimoniale pentru termenul de judecată viitor.

  • Sedinta din data de 18.05.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Considerând întemeiată cererea apărătorului pârâtului, în temeiul dispoziţiilor art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă, îi va acorda termenul solicitat, urmând a proroga discuţiile asupra cererii privind anularea transferurilor patrimoniale pentru termenul de judecată viitor.

  • Sedinta din data de 16.03.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Soluţionare

    Aprobă raportul administratorului judiciar SOLVENS SPRL cu sediul în Suceava, str. Anastasie Crimca nr. 1, bl. 1, sc. A, ap. 2, jud. Suceava. În temeiul dispoziţiilor art. 107 alin. 1 lit. A – b şi A - c din Legea nr. 85/2006, dispune deschiderea procedurii de faliment a debitoarei SC MAC-MAC COMPANY SRL, cu sediul în sat Doroteia nr. 253, Oraş Frasin, jud. Suceava, cod de identificare fiscală 17070752, număr de ordine în registrul comerţului J33/1324/2004. În temeiul art. 107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, desemnează lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă SOLVENS SPRL cu sediul în Suceava, str. Anastasie Crimca nr. 1, bl. 1, sc. A, ap. 2, jud. Suceava, cu un onorariu provizoriu de 2.000 lei, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006. Pune în vedere ca la prima adunare generală a creditorilor să supună spre aprobare confirmarea sa şi comisionul de administrare. În temeiul art. 107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii, în termen de 10 zile de la notificare. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorului şi Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 20 aprilie 2010. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 4 mai 2010. Fixează termenul pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 11 mai 2010. Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 18 mai 2010. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 25 mai 2010. În temeiul art. 113 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 18 mai 2010, ora 900, dată pentru care va fi repetată procedura de citare a părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 martie 2010.

  • Sedinta din data de 26.01.2010 la ora 09:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Faţă de împrejurarea că termenul limită până la care tabelul preliminar al creanţelor putea fi contestat a fost depăşit, constată că nu s-au formulat contestaţii împotriva acestuia şi îi va da dispoziţie administratorului judiciar să întocmească tabelul definitiv al creanţelor. Considerând întemeiată cererea administratorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să identifice activele debitoarei, îi va acorda termenul solicitat şi îi va da dispoziţie să depună un raport privind stadiul procedurii.

  • Sedinta din data de 27.10.2009 la ora 12:00

    Complet: C2FF com
  • Soluţionare

    Admite cererea formulată de creditorul TRUCKER DIESEL SERVICE GMBH, cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură la CABINETUL DE AVOCAT „RĂZVAN TEODORESCU” BUCUREŞTI, cu sediul în Calea Victoriei nr. 214, bl. 1, sc. 1, etaj 5, ap. 46, sector 1. În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei SC MAC-MAC COMPANY SRL, cu sediul în sat Doroteia nr. 253, Oraş Frasin, jud. Suceava, cod de identificare fiscală 17070752, număr de ordine în registrul comerţului J33/1324/2004. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă SOLVENS SPRL cu sediul în Suceava, str. Anastasie Crimca nr. 1, bl. 1, sc. A, ap. 2, jud. Suceava, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu un onorariu provizoriu de 1.500 lei. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. În temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi. Dispune indisponibilizarea părţilor sociale în registrul special de evidenţă. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar toate informaţiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum şi lista cuprinzând părţile şi transferurilor patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancţiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligaţia de notificare revenind administratorului judiciar. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006, până la data de 18 decembrie 2009. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 11 decembrie 2009. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 11 ianuarie 2010. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la 26 ianuarie 2010 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 29 ianuarie 2010. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 16 decembrie 2009, ora 1000, la sediul administratorului judiciar şi convoacă creditorii debitoarei, prilej cu care se va pune în discuţie confirmarea numirii acestuia şi onorariul provizoriu. Dispune trimiterea notificărilor arătate mai sus către toţi creditorii, de către administratorul judiciar numit în prezenta cauză. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de două zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosarul cauzei raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006, în termen de maximum 30 de zile de la data desemnării sale, cu obligaţia de a notifica creditoarea şi debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedura simplificată. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 26 ianuarie 2010, ora 900, dată pentru care va fi repetată procedura de citare a părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 octombrie 2009.

  • Sedinta din data de 15.09.2009 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Pentru ca debitoarea să facă dovada că s-a adresat creditoarei cu cererea de eşalonare a plăţilor, va dispune amânarea judecării cauzei şi va proroga discuţiile asupra cererii introductive pentru termenul de judecată viitor.

  • Sedinta din data de 09.06.2009 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    COMPLETARE PROBATORIU.

  • Sedinta din data de 28.04.2009 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    LIPSĂ APĂRARE.

Flux dosar


Actualizare GRPD