Dosar 2151/87/2009 din 20.05.2009

procedura insolvenţei – societăţi agricole REPUNERE PE ROL


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2151/87/2009
Data dosar:
20.05.2009
Instanta:
Tribunalul Teleorman
Departament:
SECTIA CIVILĂ 1
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi agricole REPUNERE PE ROL
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.10.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 fond comercial
  • Soluţionare

    S.com.739: Admite cererea administratorului judiciar. În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, dispune închiderea procedurii falimentului în forma simplificată a debitoarei Societatea Agricolă "Agricola". Dispune radierea debitoarei din registrul ORC Teleorman. În temeiul art. 136 din lege descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatorii şi responsabilităţi, urmând ca onorariul în sumă de 6560, să fie suportat din fondul de lichidare. Dispune notificarea sentinţei, părţilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Definitivă. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2010.

  • Sedinta din data de 20.09.2010 la ora 08:30

    Complet: Civil - Continuare
  • Amânat

    Cauza amânată pentru conbtinuarea procedurii.

  • Sedinta din data de 08.03.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 fond comercial
  • Soluţionare

    Sent. com. nr. 149/08.03.2010 - Admite cererea administratorului judiciar Reviva Consulting SPRL Turnu Măgurele. În temeiul art. 1 alin. 2 lit. f din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 62 şi 109 din Legea nr. 85/2006, dispune începerea procedurii falimentului, în procedură simplificată, împotriva debitoarei Soc.Agr. Agricola SAG, cu sediul în comuna Bragadiru, judeţul Teleorman. Desemnează provizoriu lichidator, pe Reviva Consulting SPRL - Turnu Măgurele, cu o retribuţie de 500 lei lunar, care va îndeplini atribuţiile prev. de art. 25 din lege. În temeiul art. 109 din lege, dispune dizolvarea debitoarei şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia. Dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului debitoarei, creditorilor şi registrului ţinut la Judecătoria Zimnicea, pentru efectuarea menţiunii, precum şi OCPI Teleorman şi Biroului de Publicitate Imobiliară Zimnicea, pentru menţiunile corespunzătoare în registrele speciale. Fixează termen pentru depunerea creanţelor - 3 mai 2010; pentru comunicarea tabelului preliminar al creanţelor şi afişare - 18 mai 2010; Fixează termen de definitivare a tabelului creanţelor la 3 iunie 2010 şi pentru eventuale contestaţii la 24 mai 2010. Fixează data şedinţei creditorilor la 21 mai 2010, la sediul lichidatorului, ora 12.00. Dispune, în temeiul art. 113 din lege, sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Termen pentru continuarea procedurii - 20 septembrie 2010. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2010.

  • Sedinta din data de 11.01.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 fond comercial
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la data de 8 martie 2010 , pentru continuarea procedurii şi pentru a se afişa tabelul preliminar al creanţelor , la avizierul instanţei . Se conceptează în calitate de creditoare A*** B******** . Se citează părţile prin buletinul procedurilor de insolvenţă.

  • Sedinta din data de 19.10.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 fond comercial
  • Soluţionare

    Sentinţa comercială nr.982:Admite cererea formulată de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman. În temeiul art.33 alin.6 din Legea 85/2006 dispune deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.Agr. Agricola SAG. Numeşte administrator judiciar pe Reviva Consulting SPRL cu o retribuţie de 500 lei lunar. Dispune notificarea deschiderii procedurii în conformitate cu art.61 din lege. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 14 decembrie 2009. Fixează termenul limită pentru afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 11 ianuarie 2010. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la 1 februarie 2010 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 8 februarie 2010. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 16 ianuarie 2010 ora 10,00 la sediul administratorului judiciar. Dispune deschiderea unui cont bancar pentru cheltuielile de procedură. Termen pentru continuarea procedurii: 11.01.2010. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 19 octombrie 2009.

  • Sedinta din data de 29.06.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 fond comercial
  • Suspendat

    În baza art. 242 al. 1 pct. 2 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei pentru lipsă părţi. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi 29.06.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD