Dosar 21551/281/2009 din 11.12.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 21551/281/2009
Data dosar:
11.12.2009
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.05.2010 la ora 8:30

    Complet: PEN1 AP
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul Tănăsescu Tiberiu, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prev. de art. 87 al.1 din O.U.G. 195/2002, faptă din 11.10.2008, la pedeapsa de 1(un) an închisoare. Cu aplic. art. 71 şi 64 lit. a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.p. În baza art.81 şi 82 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani, termen de încercare. În baza art. 71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 şi 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare sau al neîndeplinirii obligaţiilor civile din prezenta hotărâre până la expirarea acestui termen. În baza art.191 C.pr.pen. obligă inculpatul să plătească statului 500 lei cheltuieli judiciare, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.05.2010.

  • Sedinta din data de 13.05.2010 la ora 8:30

    Complet: PEN1
  • Încheiere

    Amana pronunţarea la 20.05.2010

  • Sedinta din data de 04.05.2010 la ora 8:30

    Complet: PEN1
  • Amânat

    Administrare probe

  • Sedinta din data de 08.04.2010 la ora 8:30

    Complet: PEN1
  • Amânat

    lipsă inculpat

  • Sedinta din data de 25.02.2010 la ora 8:30

    Complet: PEN1
  • Încheiere

    adresa seip, anp

  • Sedinta din data de 09.02.2010 la ora 8:30

    Complet: PEN1
  • Încheiere

    lipsă inculpat lipsă martor acte

Flux dosar


Actualizare GRPD