B***** A****
Recurent PETENTI************ D* P****** A* J******** C******** - S******** P******* R******
Intimat IntimatSENTINŢA CIVILĂ NR.339/C DIN 15.02.2010 Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de către petentul BURCUŢ ALEX împotriva procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC număr 0405399, întocmit la data de 23.09.2008, de către intimatul INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE CONSTANŢA – SERVICIUL POLIŢIEI RUTIERE CONSTANŢA. Definitivă. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.02.2010.
ÎNCHEIERE/ 18.01.2010 Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 15.02.2010. Se vor cita părţile. Se emite adresă către BRML pentru a comunica instanţei dacă la momentul măsurării vitezei, cinemometrul rutier seria PYTHON II pentru care a eliberat buletinul de verificare metrologică, ia în calcul erorile maxim tolerate cu privire la viteză, prevăzute de art.3.1.1. lit.b şi c din N.M.L. 021-05/2005, cu anexă copie de pe procesul verbal contestat. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.01.2010.
Stabileşte termen de judecată la data de 11.01.2010, pentru când se va emite o adresă către Judecătoria Constanţa pentru a ne comunica cine a fost persoana care a solicitat înregistrarea plângerii contravenţionale pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 06.10.2008 şi să se depună la dosar o copie a borderoului de pe înscrisul constatator şi se va cita intimatul, petentul având termen în cunoştinţă. Pune în vedere petentului să precizeze care este motivul neprezentării la acest termen având în vedere contradicţiile existente între cele două cereri de amânare a cauzei transmise prin fax, şi să depună precizări cu privire la lipsa calităţii procesuale active. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.11.2009
D I S P U N E Stabileşte termen de judecată la data de 02.11.2009, pentru când se va emite o adresă către Judecătoria Constanţa pentru a ne comunica cine a fost persoana care a solicitat înregistrarea plângerii contravenţionale pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 06.10.2008 şi să se depună la dosar o copie a borderoului de pe înscrisul constatator şi se va cita intimatul, petentul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.10.2009.
Se vor transmite relaţiile solicitate de către Poşta Română – Direcţia regională de poştă Constanţa, respectiv copii de pe filele 20 şi 21 aflate la dosarul cauzei. Proroga în continuare discutarea asupra încuviinţării probelor după sosirea relaţiilor solicitate Poştei Române – Direcţiei regionale de poştă Constanţa. Se va cita intimatul. Amână judecata cauzei. Stabileşte termen la data de 05.10.2009 Pronunţată în şedinţa publică, azi, 07.09.2009
admite cererea formulată de apărărorul petentului de acordare a unui termen. se va emite adresă I.P.j. C-ţa Se va emite adresă Poşta constanţa
Se emite adresă către Poşta municipiului Constanţa pentru a ne comunica dovada comunicării procesului verbal de constatare a contravenţie nr.0405399 din 23.09.2008, întrucât răspunsul dat de poliţie a fost că nu li s-a reconstituit confirmarea de primire de la Poşta Română, cu anexă procesul verbal de contravenţie contestat şi adresa de la fila 11 dosar. Proroga în continuare discutarea asupra încuviinţării probelor după sosirea relaţiilor solicitate Poştei municipiului Constanţa Se va cita intimatul. Amână judecata cauzei.
Va lua act de precizarea petentului Burcuţ Alexa, în sensul că îşi însuşeşte plângerea formulată în prezentul dosar. Faţă de poziţia procesuală a petentului, În vederea emiterii unei adrese către Primăria Municipiului Constanţa, în sensul , remiterii instanţei a dovezii de comunicare cu confirmare de primire a procesului verbal de contravenţie către petentă sau un răspuns în acest sens În vederea revenirii cu adresă către intimat,
Încuviinţează cererea formulată de petent. Se va emite adresă către intimat I.P.J. Constanţa – Serviciul Poliţiei Rutiere pentru a comunica instanţei dovada comunicării cu confirmarea de primire a procesului verbal de constatare a contravenţiei, către petent. Se va cita intimatul. Amână judecata cauzei. Stabileşte termen la data de 23.03.2009