B****** M***** C******
InculpatCondamnă pe inculpatul Butilcă Marius Cătălin, dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În temeiul art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei.
-amâna pronunţarea la data de 11 februarie 2010;
admite cererea de amânare a cauzei şi acordă un nou termen de judecată - citarea inculpatului cu menţiunea de a se prezenta fără citaţie pentru termenul următor de judecată. - inculpatul va depune la dosar, pentru termenul următor de judecată, dovada medicală cu privire la starea de sănătate intervenită în cursul şedinţei. - în baza art.171 al.1 Cod pr.pen. încetează delegaţie din oficiu nr.4051/2009 emisă pe numele d-nei avocat Ormenişan Paula.
- acordarea unui nou termen de judecată - încuviinţează cererea de amânare a cauzei ca fiind legală şi admisibilă. - citarea inculpatului cu mandat de aducere şi executare în fapt cu menţiunea „sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în cazul neexecutării mandatului de aducere” - emiterea unei adrese către ANP Bucureşti pentru a ne comunica dacă este încarcerat într-unul din penitenciarele din ţară.