D*** D***** G*******
Recurent Inculpatdp. 69/18.03.2009 - In baza art.385/15 pct. 2 lit. ”d” c.p.p. admite recursul declarat de recurentul inculpat DURA DANIEL GIUSEPPI împotriva încheierii Judecătoriei Brăila, pronunţate la data de 13.03.2009, în dosarul nr. 2161/196/2009. Casează încheierea instanţei de fond şi în rejudecare: În baza art. 160/8a alin. (2) c.p.p. admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul DURA DANIEL GIUSEPPI şi dispune punerea sa de îndată în libertate provizorie, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 11 din 27.02.2009 emis de Judecătoria Brăila, dacă nu este arestat în altă cauză sau în executarea altor pedepse. În baza art. 160/8a alin. (3) c.p.p. în referire la art. 1602 alin. (3) şi alin. (3/1) c.p.p., dispune ca pe durata liberării provizorii inculpatul DURA DANIEL GIUSEPPI să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţelor Brăila; b) să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de către instanţă, respectiv Poliţia Municipiului Brăila, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; f) să nu se apropie de martorii cauzei şi de inculpaţii: Ilie Sorinel, Hrehorec Iulian Emilio, Tudor Andrei Bogdan şi Muşat Cătălin Sorin şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect decât în cazurile şi condiţiile când soluţionarea cauzei penale în care sunt cercetaţi împreună o va impune. Atrage atenţia inculpatului DURA DANIEL GIUSEPPI că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite de instanţă se va lua faţă de el măsura arestării preventive. În baza art. 160/2 alin. (4) cpp în referire la art. 145 alin. (2/1) cpp copie de pe încheiere va fi comunicată de îndată către Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, Poliţiei Municipiului Brăila, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Brăila, Poliţiei Comunitare a Municipiului Brăila, Serviciului Paşapoarte Brăila, Poliţia de Frontieră Brăila. Definitivă.