B******* A********
ReclamantB**** C*****
PârâtA******** P******
PârâtP*** A**
Pârâtadmis acţiunea
Având în vedere hotărârea adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drăgăşani din data de 4 septembrie 2009, constituită în conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 18-20 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti care, în semn de protest la încercările continue ale puterilor legislativă şi executivă de destabilizare a puterii judecătoreşti şi prin aceasta a statului de drept, a dispus restrângerea activităţii de judecată la cauzele urgente, între care nu se regăseşte şi cea prezentă. Apreciază că se impune acordarea unui nou termen pentru ca astfel activitatea judecătorului să se desfăşoare în condiţii de normalitate, echilibru şi reală independenţă. termen 12 octombrie 2009.
Amână judecarea cauzei la 14 septembrie 2009, pentru când: pune în vedere reclamantului prin apărător să depună schiţa terenului în litigiu vizată de primărie şi adeverinţa provizorie de proprietate şi se citează pârâţii. Pronunţată în şedinţa publică din 29 iunie 2009.
Amână judecarea cauzei la 29 iunie 2009, pentru când: pune în vedere reclamantului prin apărător să depună schiţa terenului în litigiu vizată de primărie şi adeverinţa provizorie de proprietate. Pronunţată în şedinţa publică din 1 iunie 2009.