Ş********* I* I***
Intimat PârâtM****** V****** A************* D**** A***
Apelant ReclamantŞ********* I***********
Intimat PârâtS* F***** S*
Intimat PârâtM********* B******** P*** P***** G******
Intimat PârâtAdmite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Ştefănescu Ioan, pe capătul de cerere având ca obiect revendicare, invocată din oficiu. Respinge capătul de cerere având ca obiect revendicare, formulat în contradictoriu cu pârâtul Ştefănescu Ioan, ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă. Disjunge capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului, cu formarea unui nou dosar, cu termen de judecată la data de 12.02.2010, cu citare. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
amână pronunţarea - 27.11.2009
amână pronunţarea - 20.11.2009
Judecata a fost amânată în temeiul Hotărârii nr. 3 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, adoptată în unanimitate la data de 31.08.2009, privind protestul manifestat de către judecătorii din cadrul acestei instanţe; s-au citat părţile care nu aveau termen în cunoştinţă.