G*** D*****
Intimat InculpatC****** F*****
Intimat InculpatI** V******
Recurent Parte civilăC******** V******
MartorF*** F*****
MartorDecizia penală nr.342 din 29.10.2009. În baza art.385/4 alin.2 corob. cu art.369 alin.1C.p.p. ia act că recurentul-parte vătămată I** V****** şi-a retras recursul declarat împotriva sentinţei penale nr.419/11.05.2009 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.2179/311/2009. Respinge recursul declarat de inculpatul G*** D***** împotriva aceleiaşi sentinţei penale ca fiind tardiv formulat. Respinge recursul declarat de inculpatul C****** F***** împotriva aceleiaşi sentinţei penale, ca nefondat. În baza art.192alin.2 şi 4 C.p.p. obligă recurentul parte vătămată la plata sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat pe parcursul soluţionării recursului, iar recurenţii inculpaţi G*** D***** şi C****** F***** la plata sumei de câte 40 lei cu acelaşi titlu. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 octombrie 2009 la Tribunalul Olt.
Amână judecarea cauzei la data de 29 octombrie 2009, termen pentru când se vor cita recurenţii - inculpaţi G*** D***** şi C****** F***** cu menţiunea de a se prezenta în instanţă la termenul fixat în vederea audierii. În baza art.291 alin 3 C.p.p. recurentul parte civilă I** V****** primeşte termen în cunoştinţă şi nu va mai fi citat. Pronunţată în şedinţa publică azi 01 octombrie 2009, la Tribunalul Olt.
Amână judecarea cauzei la data de 01 octombrie 2009 ca urmare a Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Olt, a protestului naţional al magistraţilor precum şi protestul personalului auxiliar din justiţie, termen pentru când se vor cita intimaţii - inculpaţi G*** D***** şi C****** F*****. În baza art.291 alin 3 C.p.p. recurentul parte civilă I** V****** primesc termen în cunoştinţă şi nu va mai fi citat. Pronunţată în şedinţa publică azi 03 septembrie 2009, la Tribunalul Olt.
Admite cererile de amânare formulate de intimaţii - inculpaţi G*** D***** şi C****** F*****. Amână judecarea cauzei la data de 03 septembrie 2009, termen pentru când se vor cita intimaţii - inculpaţi G*** D***** şi C****** F*****. În baza art.291 alin 3 C.p.p. recurentul parte civilă I** V****** primesc termen în cunoştinţă şi nu va mai fi citat. Pronunţată în şedinţa publică azi 25 iunie 2009, la Tribunalul Olt.