T******* C********
InculpatL***** E****
MartorCondamnă pe inculpatul TÎRNĂUCĂ CRISTINEL pentru săvârşirea infracţiunilor de : - conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002 la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare; - conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având permisul de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, infracţiune prevăzută de art. 86 alin.2 din O.U.G. 195/2002 la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 33 lit.b, 34 lit.b din Codul penal contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 81, 82 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 4 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal conform cărora săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare determină revocarea suspendării condiţionate şi executarea în întregime a pedepsei. În baza disp. art. 71 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 485 lei. Contravaloarea buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.684, 685 din 12 mai 2008 în sumă de 160 lei se va vira în contul 50414557951 Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean de Urgenţe Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Onorariul av. din oficiu în sumă de 200 lei se va vira Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (av. Dodiţă Ilinca –delegaţie nr. 821/12.03.2009). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 27 aprilie 2009.
Instanţa admite probele în circumstanţiere solicitate de inculpat, în vederea audierii martorilor,