T**** G******
InculpatS*** "******* S*
Parte civilăCondamnă pe inculpatul T.G. , necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, c şi art. 76 lit. d Cod penal. Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. Pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C.Pen. În baza disp. art. 81 C. Pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe o perioadă de 2 ani şi 10 luni care, conform disp. art. 82 C.Pen., constituie termen de încercare. În temeiul disp. art. 346 şi art. 15 Cod procedură penală respinge ca inadmisibilă cererea de constituire de parte civilă în cadrul procesului penale formulată de asigurătorul SC Asiban SA. În temeiul disp. art. 191 C.Proc.Pen. obligă pe inculpat să achite statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare.
Acordă termen la 09.12.2009 pentru administrarea probelor.
Acordă termen la 11.11.2009 faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului, faţă de lipsa inculpatului, pentru efectuarea cercetării judecătoreşti.