S* C******* S**
Intimat CREDITORS* A** R********** S**
Recurent DEBITORScoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului Caraş-Severin – Judecător sindic şi trimiterea dosarului la Arhiva de conservare.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta administratorului judiciar pentru soluţionarea recursului declarat în cauză şi continuarea procedurii. Afişarea tabloului preliminar al creanţelor la uşa instanţei.
Admite cererea introductivă formulată de către reclamantul creditor S.C. CONSIRON SRL, cu sediul în Reşiţa, P-ţa 1 Decembrie 1918, nr.4, et.2, judeţul Caraş-Severin, pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva pârâtului debitor S.C. „A&M RICONSTRUCT” SRL, cu sediul în Reşiţa, str.Canalului, nr.5, judeţul Caraş-Severin, având C.U.I. 18928090 şi înregistrată la Registrul Comerţului sub nr.J11/681/2006 şi, în consecinţă: În temeiul art. 33 alin.4 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii insolvenţei - procedura generală - împotriva pârâtului debitor S.C. „A&M RICONSTRUCT” SRL, cu sediul în Reşiţa, str.Canalului, nr.5, judeţul Caraş-Severin,; În temeiul art. 34, teza I, din Legea nr. 86/2006, privind procedura insolvenţei, Dispune desemnarea ca administrator judiciar pe MAGISTER S.P.R.L. cu sediul în Reşiţa, str. Horea, nr.A7, parter, judeţul Caraş-Severin, înregistrată în Registrul societăţilor profesionale al U.N.P.I.R. sub nr.0326. Administratorul judiciar va îndeplini atribuţiile principale astfel cum sunt prevăzute la art. 20 din Legea nr. 85/2006, precum şi celelalte atribuţii date în sarcina sa potrivit prevederilor din această lege. Stabileşte pe seama administratorului judiciar un onorariu provizoriu în sumă de 500 lei. În temeiul art.47 alin.3 din Legea nr.85/2006 ridică în tot dreptul de administrare al debitorului iar activitatea acestuia se va desfăşura sub conducerea administratorului judiciar. În temeiul art. 35 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, Obligă pe pârâtul debitor S.C. „A&M RICONSTRUCT” SRL Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, ca în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva sa, să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. În temeiul art. 61, raportat la art. 33 alin. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea deschiderii procedurii insolvenţei - procedura generală - împotriva pârâtului debitor S.C. „A&M RICONSTRUCT” SRL Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, de către administratorul judiciar MAGISTER SPRL Reşiţa, debitorului societate comercială creditorilor săi, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, iar notificarea se va publica, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Notificarea va cuprinde menţiunile prevăzute la art. 62 din Legea nr. 85/2006. Autorizează pe administratorul judiciar pentru a se adresa Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin pentru înregistrarea cuvenitelor menţiuni cu privire la debitoarea societate comercială, potrivit prezentei sentinţe comerciale. În temeiul art. 62 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, se stabilesc următoarele termene, care vor fi cuprinse cu notificarea ce se va comunica potrivit art. 61 alin. 1 din aceiaşi lege: a)- Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei, la data de 10 februarie 2010. b)- Fixează termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a Tabelului preliminar, la data de 12 martie 2010; c)- Fixează termenul pentru soluţionarea cuvenitelor contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute în tabelul preliminar, la data de 2 aprilie 2010; d)- Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor admise asupra averii debitorului, la data de 12 aprilie 2010; e)- Stabileşte că prima şedinţă a adunării generale a creditorilor debitorului va avea loc la data de 18 martie 2010, ora 12, la sediul administratorului judiciar. Convocarea creditorilor pentru prima şedinţă a adunării creditorilor se va face de către administratorul judiciar ce a fost desemnat în cauză. În temeiul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea de către debitorul S.C. „A&M RICONSTRUCT” SRL Reşiţa, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii insolvenţei împotriva sa, a unui cont bancar la o unitate bancară comercială, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii insolvenţei. Dovada deschiderii contului bancar se va depune la dosarul cauzei în termen de 2 zile de la data deschiderii contului. În cazul de neîndeplinire a acestei atribuţii de către debitorul societate comercială deschiderea contului bancar prevăzut la art. 4 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 85/2006, se va face de către administratorul judiciar În temeiul art. 37 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, Dispune comunicarea prezentei sentinţe comerciale prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei - procedura generală - împotriva pârâtului debitor S.C. „A&M RICONSTRUCT” SRL Reşiţa, cu Tribunalul Caraş-Severin şi Judecătoria Reşiţa, pentru a se da eficienţă dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale”. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 18 martie 2010, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru când se vor cita părţile lipsă. Definitivă şi executorie.
Citarea părţilor, a pârâtului debitor la sediul indicat în istoricul societăţii şi prin afişare la uşa instanţei.
Citarea părţilor, a pârâtului debitor la sediul indicat în istoricul societăţii, cu un ex.al cererii introductive şi cu menţiunea de a formula contestaţie