P******** D* P* L**** J********** R******
ApelantM******* C*********
Inculpat IntimatA****** P****
Inculpat IntimatA****** Ş*****
Inculpat IntimatD*** V***** V*******
Inculpat IntimatAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, împotriva sentinţei penale nr. 400 din 30.04.2009 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosar nr. 2210/285/2008. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare : Înlătură dispoziţia de menţinere a liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 1513 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 281 din 14.05.2008 a Judecătoriei Suceava. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, din care suma de 1.200 lei reprezentând onorarii avocaţi din oficiu se va înainta din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Suceava. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.12.2009.
Amână pronunţarea la data de 22.12.2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.12.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 23.11.2009, ora 9:00. pronunţată în şedinţa publică din 19.10.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 19.10.2009, ora 9:00. Pronunţată în şedinţa publică din 21.09.2009.