P***** P* V***** P****
InculpatC***** D******
Parte vătămatăÎn baza art. 305 al 1 lit. c. Cod penal, condamnă pe inculpatul PASCAR VASILE PASCU, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, la o pedeapsă de : 1(un) an închisoare. În baza art. 71 C. pen, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit a teza II şi lit b Cpen. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 Cod penal şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării. În baza art. 71 alin 5 C.pen, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul să plătească statului suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.03.2010.
Instanţa în vederea deliberării amână pronunţarea hotărârii pentru data de 23.03.2010.
Instanţa în vederea deliberării amână pronunţarea hotărârii pentru data de 16.03.2010.
În vederea deliebrării amână pronunţarea hotărârii pentru data de 09.03.2010.
Amânat pentru data de 02.03.2010 pentru ca inculpatul să facă dovada achitării pensiei de întreţinere.
Amânat pentru data de 02.02.2010 pentru ca inculpatul să achite suma restantă.