C****** G*******
InculpatÎn baza art.87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, condamnă pe inculpatul C****** G*******, la 1 an închisoare. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod proc. penală, atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, privind cazurile de revocare a suspendării condiţionate. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului C****** G******* drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) – teza a doua şi b) Cod penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, suspendă executarea pedepselor accesorii. În baza art. 191 alin. 1 Cod proc. penală, obligă inculpatul la achitarea sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat.
S-a amânat judecata cauzei pentru lipsa martorului din acte.
S-a amânat judecarea cauzei pentru lipsă apărare a inculpatului.
S-a amânat judecarea cauzei în vederea administrării probatoriilor în circumstanţiere.
S-a amânat judecarea cauzei pentru lipsa procurorului de şedinţă, completul fiind legal constituit.