S***** S* I****
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Târgşor, privind pe condamnata STEREA IOANA, fiica lui Stancu şi Maria, născută la data de 08.10.1957, în Călineşti, judeţul Teleorman, CNP – *********1665, în prezent aflată în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penala nr. 639/2006 pronunţată de Judecătoria Olteniţa şi, în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 60 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnată de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.12.2009.